Vegetaţia prezintă câteva diferenţieri teritoriale, legate de fondul general al climatului de stepă, de relieful deluros, de cel muntos al horstului dobrogean şi de întinsele suprafeţe acvatice şi de luncă.

Zona stepei, desţelenită în proporţie de peste 95%, extinsă în părţile de E şi V ale judeţului, include numeroase tipuri de pajişti xerofile, diferenţiate în funcţie de speciile dominante, dintre care cele mai frecvente sunt păiuşul (Festuca valesiaca), peliniţa (Artemisia austriaca), bărboasa (Bothriochloa ischaemum), firuţa cu bulbi (Poa bulbosa), năgara (Stipa capillata) ş.a. Pajiştile de colilie şi năgară, care caracterizau odinioară vegetaţia de stepă, au dispărut aproape total.

Silvostepa, defrişată pe aproximativ 85% din suprafaţă, este reprezentată prin pâlcuri şi rarişti de stejar pufos (Quercus pubescens) şi stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) ce alternează cu pajişti stepice. La altitudini medii (150-250m) pădurile scunde şi dese de stejar pufos (Quercus pubescens), cărpiniţă (Carpinus orientalis) şi mojdrean (Fraxinus ornus) formează etajul pădurilor submediteraneene, specific Dobrogei.

Etajul pădurilor balcanice este caracteristic pentru altitudinile de peste 250 m, fiind alcătuit îndeosebi din păduri de gorun (Quercus petraea, Q.dalechampii, Q.polycarpa), în care sunt abundente teiul (Tilia tomentosa), jugastrul (Acer campestre) şi unele elemente termofile, precum cărpiniţa (Carpinus orientalis) şi mojdreanul (Fraxinus ornus). Local, pe valea Luncaviţei, apare şi fagul (Fagus sylvatica, Fagus taurica). În lunca şi Delta Dunării sunt caracteristice pădurile de plop (Populus nigra, P. alba) şi salcie (Salix alba, S. fragilis), ce se dezvoltă pe grinduri.

O zonă distinctă o formează grindurile Letea şi Caraorman din Delta fluvio-maritimă, acoperite cu păduri compacte, numite de localnici "hasmacuri", în care predomină stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), frasinul pufos (Fraxinus pallisiae), plopul alb (Populus alba), în interiorul cărora se dezvoltă un strat dens de arbuşti şi numeroase plante agăţătoare (Periploca graeca, Vitis sylvestris, Humulus lupulus ş.a.). Pe dunele de nisip şi în depresiunile dintre acestea, ce alternează cu fâşiile de hasmacuri, vegetaţia arbustivă este reprezentată prin salcia târâtoare (Salix rosmarinifolia), cătina albă (Hippophaë rhamnoides), cătina roşie (Tamarix ramosissima) ş.a.. Tot în acest biotop, ca şi pe nisipurile litorale, se dezvoltă o vegetaţie arenicolă, alcătuită din elemente pontice şi submediteraneene (Convolvulus persicus, Carex colchica, Eryngium maritimum, Ephedra distachya, Alyssum borzeanum ş.a.). Stuful, care alcătuieşte şi formaţiuni plutitoare numite plaur, formează vegetaţia predominantă, caracteristică pentru peisajul Deltei Dunării, la care se adaugă cea acvatică, reprezentată îndeosebi prin nufărul alb (Nymphaea alba) şi cel galben (Nuphar lutea), foarfeca bălţii (Stratiotes aloides), cornaciul (Trapa natans) s.a.