Skip Ribbon Commands
Skip to main content

Cetatea Orgame / Argamum

CETATEA ORGAME_ARGAMUM - FOTO LEONOV VALERIU
Cetatea, situată la 6 km est de satul Jurilovca, pe malul Lacului Razim (Capul Doloşman), este prima aşezare de pe teritoriul României menţionată într-un izvor antic (Hekataios din Milet, sec.VI a.Chr.). Cercetările arheologice, începute încă din anul 1926, au documentat aici o locuire de tip urban – neîntreruptă,  din sec. VII a.Chr. până în sec. VII p.Chr. Au fost scoase la lumină: necropola din perioadele greacă şi elenistică, cu cel mai vechi mormânt grecesc de pe litoralul vestic al Mării Negre (sec.VII a.Chr.), o zona de sud-est a cetăţii de perioadă greacă cu incintă, locuinţe şi cuptoare de olar, incinta cetăţii romane târzii, trei bazilici paleocreştine (sec.V-VI p.Chr.), numeroase edificii, reţeaua stradală, cartierul meşteşugăresc, un cartier de locuire - de perioadă romană - situat în afara zidurilor cetăţii, necropola romano-bizantină; o a patra bazilică paleocreştină (sec. VI) a fost descoperită în afara zidurilor cetăţii, pe un promontoriu.