| Parcul Naţional Munţii Măcinului
 Munţii Măcinului se încadrează altitudinal între 7 şi 467 m, reprezentând zona cea mai înaltă a Podişului Dobrogean, fiind situaţi în apropierea limitelor vestice ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Situaţi într-un climat moderat-continental, sunt caracterizaţi prin temperaturi medii anuale între 10,80C şi 90C, respectiv precipitaţii între 480,4 mm şi 600 mm, fiind cei mai arizi munţi din România. Parcul Naţional ocupă zona centrală cea mai înaltă a Munţilor Măcin, cuprinzând cea mai mare parte din culmea principală (cunoscută sub denumirea de Culmea Măcinului), precum şi o culme secundară a acestora, respectiv Culmea Pricopanului. Este situat pe teritoriul administrativ al localităţilor: Măcin, Greci (situate în vestul parcului) comuna Cerna (amplasată în vestul şi sud-vestul parcului), comunele Hamcearca şi Luncaviţa (situate în estul acestuia) precum şi Jijila (situată în partea de nord).
 Parcul Naţional Munţii Măcinului se întinde pe o suprafaţă de 11.321 ha, din care 3.651 ha reprezintă zonele strict protejate, zonele tampon totalizând 7.670 ha. Astfel, aceasta reprezintă cea mai întinsă suprafaţă disponibilă în prezent, în care se urmăreşte conservarea unui număr maxim de specii, indivizi din fiecare populaţie, clase de vârsta pentru plante şi resurse de hrană, în special pentru prădători. Aceasta ar putea permite persistenţa pe termen lung a ansamblului florei şi faunei, prin evitarea creşterii ratelor de dispariţie datorită fragmentării. Cele mai întinse şi compacte zone strict protejate se află pe rama vestică a culmii Măcinului în zona comunei Greci. Pe suprafeţe ceva mai reduse acestea se regăsesc şi în zona celor mai înalte vârfuri ale Culmii Pricopanului şi în zona Rezervaţiei Valea Fagilor din partea nord-vestică a Culmii Măcinului. În sudul şi mai ales în estul parcului, zonele strict protejate ocupă suprafeţe mai restrânse, având un caracter fragmentat datorită faptului că acestea sunt reprezentate îndeosebi prin pajişti situate pe culmile stâncoase.Ca morfologie, Dobrogea de Nord prezintă relief tipic de peneplena, având ca element caracteristic Munţii Măcinului, erodaţi, rămaşi ca un rudiment al sistemului cutat hercinic. Cota maximă este 458 m în masivul Greci.Reţeaua hidrografică este foarte săracă. Văile sunt foarte largi, unele având numai temporar apă. Produsele de eroziune sunt transportate foarte puţin până la baza pantei şi sunt numai parţial antrenate în lungul unor văi cu apă. Văile largi sunt acoperite cu o cuvertură groasă de depozite loessoide şi deluvial-proluviale, care maschează depozitele mai vechi. Din această cauză, deschiderile se găsesc numai pe crestele dealurilor sau în lungul versanţilor abrupţi.
|
|
|
|
|