Caracteristic rezervaţiei este aspectul de martor de eroziune al Dealului Deniztepe, cu o altitudine de 278 m, izolat în mijlocul unor zone joase de câmpie. Acest deal prezintă şi o valoare culturală, simbolică, de el fiind legate anumite legende ale populaţiei locale. În cuprinsul stepei pe substrat pietros au fost identificate asociaţiile Sedo hilebrandtii – Polytrichetum piliferi, Agropyro-Thymetum zygioidi şi Festucetum callierii. Din fauna rezervaţiei amintim: acvila ţipătoatoare mică, viesparul, şerparul, eretele vânăt, dumbrăveanca, ciocănitoarea de stejar, fâsa de câmp.
Mai multe informaţii se găsesc în lucrarea „Dobrogea şi Delta Dunării – conservarea florei şi habitatelor” (Petrescu, M. 2007), disponibilă la Centrul Muzeal Eco-Turistic „Delta Dunării” Tulcea, Str. 14 Noiembrie, nr.1.
|
|