La capătul unui drum ce depăseşte 2840 km de la izvoare, din Munţii Pădurea Neagră, şi până la Marea Neagră, Dunărea construieşte, de mai bine de 12.000 de ani, una dintre cele mai frumoase şi reprezentative delte din lume. Delta Dunării este a doua din Europa, ca mărime, după cea a râului Volga, şi a douăzecea din lume. Prin bogăţia peisagistică şi faună, în care păsările ocupă un loc important, Delta Dunării este din punct de ştiinţific un adevărat laborator de formare a ecosistemelor deltaice.
Actuala configuraţie morfohidrografică a Deltei Dunării este rezultatul interacţiunii dintre fluviu şi mare, în perioada Halocenului. În Halocen, când nivelul mării a crescut până aproximativ la nivelul actual, exista aşa - numitul golf al Dunării. La gura acestuia, între promontoriul Jibrieni, la nord, şi promontoriul Murighiol – Dunavăţ, la sud, s-a format cordonul iniţial Letea – Caraorman. Materialul aluvionar a fost transportat de curenţii marini de-a lungul ţărmului dintr-o zonă situată la nord, la gurile Nistrului, Bugului şi Niprului.
Cel mai vechi braţ al Dunării, braţul Sf. Gheorghe, curgea în mare printr-un pasaj situat în capătul sudic al grindului Letea – Caraorman, dezvoltând prima Deltă a Dunării : Delta Sf. Gheorghe I. Cel de-al doilea braţ al Dunării, Sulina, s-a dezvoltat odată cu blocarea prin aluvionare a braţului Sf. Gheorghe. Braţul Sulina a preluat un flux din ce în ce mai mare de sedimente şi a început să-şi formeze propriul edificiu deltaic : Delta Sulina. În acelaşi timp, în partea sudică a zonei s-a format o mică deltă secundară- delta Cosnei, datorită braţului secundar Dunavăţ. Delta Sulina a fost treptat erodată, în timp de braţul Chilia, la nord, şi Sf. Gheorghe, la sud, şi-au construit propriile delte: Delta Chilia şi Delta Sf. Gheorghe II. Aceste două delte sunt formate din material sedimentar dunărean în timp ce materialul transportat de curentul litoral se acumulează la nord de braţul Chilia şi constituie formaţiunea Jibrieni.
Conform literaturii de specialitate (Gâştescu, 1989), Delta Dunării reprezintă teritoriul cuprins între Delta Dunării reprezintă teritoriul cuprins între prima bifurcaţie a Dunării (Ceatalul Chiliei), mărginit la est de litoralul Mării Negre, la nord de braţul Chilia şi la sud de complexul lacustru Razim Sinoie.
Delta Dunării propriu-zisă este cea mai mare componentă a Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” şi are o suprafaţă totală de circa 4178 kmp, din care cea mai mare parte se găseşte pe teritoriul României, adică 3510 km2, reprezentând circa 82%, restul fiind situată pe partea stângă a braţului Chilia, inclusiv delta secundară a acestuia, în Ucraina.
Ţinând cont de geneză, hipsometrie, relaţiile hidrice dintre braţele Dunării şi zonele interioare, diferenţierile climatice şi variaţia peisagistică, în Delta Dunării se pot distinge două mari sectoare - delta fluviatilă şi delta fluvio-maritimă.
Delta fluvială reprezintă partea cea mai veche din spaţiul deltaic, ce s-a format într-un fost golf al Dunării. Principala sa caracteristică e suprafaţa relativ mare a grindurilor fluviale, în timp ce ariile depresionare sunt mai mici şi cu multe lacuri (deasemenea de mici dimensiuni), aflate într-un grad înaintat de colmatare.
Delta fluvio-maritimă se desfăşoară între aliniamentul grindurilor maritime Letea – Caraorman – Crasnicol în vest şi ţărmul mării în est. Ea cuprinde, pe lângă grindurile maritime Letea, Caraorman şi Sărăturile un important complex lacustru (Roşu – Puiu) şi suferă modificări importante la contactul cu Marea Neagră.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1993, Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, zonă de importanţă ecologică naţională şi internaţională, cuprinde următoarele unităţi fizico-geografice:
- Delta Dunării
- Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii
- Sectorul Isaccea - Tulcea cu zona inundabilă
- Sărăturile Murighiol - Plopu
- Complexul lagunar Razim - Sinoie
- Litoralul Mării Negre de la Braţul Chilia până la Capul Midia
- Apele maritime interioare şi marea teritorială, până la izobata de 20 m.
Suprafaţa totală a Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” : 5 800 kmp, din care: - 3.510 kmp - Delta propriu-zisă – sectorul românesc, - 1.145 kmp - Complexul lacustru Razim – Sinoie, - 1.030 kmp - apele marine până la izobata de 20 m, - 13 kmp - albia Dunării între Cotul Pisicii şi Isaccea (pe teritoriul României), - 102 kmp - lunca inundabilă a Dunării între Isaccea şi Tulcea.