​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​

Unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Tulcea, faleza „Ivan Patzaichin“ reprezintă poarta de intrare în Delta Dunării, dar și principala zonă de promenadă pentru tulceni, dar și pentru turiștii veniți în municipiu.

Preluată în administrare de Consiliul Județean Tulcea, faleza municipiului a făcut obiectul unui amplu proiect de modernizare, finanțat cu fonduri europene și este, astăzi, una dintre cele mai frumoase faleze din România.

În zona centrală a falezei puteți regăsi o superbă fântână arteziană, iar în timpul sezonului estival tulcenii, dar și turiștii se pot delecta, aici, cu un adevărat spectacol de muzică și culoare.

Tot pe faleza municipiului puteți admira și Ansamblul Memorial „Ivan Patzaichin“, un monument menit să aducă în prim plan personalitatea marelui campion olimpic născut în județul Tulcea.

Conceptul aparține arhitectului Teodor Frolu, iar ansamblul este opera colaborativă a cinci artiști contemporani apropiați ai lui Ivan Patzaichin (1949 – 2021), aparținând unor diferite generații.

„Columna lui Ivan”, realizată de Virgil Scripcariu, reprezintă un reper vizibil din orice punct al falezei, inclusiv din zona Gării din Tulcea. Lucrarea povestește despre cele mai semnificative regate ale lui Ivan Patzaichin în cei 43 de ani dedicați sportului (18 ani ca sportiv, 25 ca antrenor). Pe una dintre fețele columnei, sunt gravate toate cursele istorice ale lui Ivan. Corespondent, pe cealaltă latură, sunt menționați toți campionii sporturilor cu vâsle pe care Delta Dunării i-a oferit României. Columna prezintă astfel tradiția și legendele sportului în Deltă.

În apropierea columnei se află „Metopa”, realizată de Mircea Cantor, artist român apreciat în întreaga lume. Cantor a creat un mozaic ce prezintă scene cheie din viața lui Ivan, omul Deltei, campionul, antrenorul și antreprenorul social. Lucrarea lui Mircea Cantor spune „povestea lui Ivan”, cele mai importante momente din parcursul său, ca într-o bandă desenată de 12 metri, astfel încât și cei mai tineri vizitatori ai memorialului să înțeleagă mai bine evoluția și impactul lui Patzaichin.

Gyárfás Oláh, designerul brand-ului de ecodesign și tehnologie PATZAIKIN, în colaborare cu peisagistul Nicolas Triboi, au amenajat „Grădinile Deltei” cu patru soiuri de salcie specifice vegetației Deltei Dunării, în spațiul liber dintre faleză și oraș.

Reputatul artist Teodor Graur este autorul a două lucrări ce completează ansamblul – „Inima așezată” din metal, care face trimitere la „inima mare a lui Ivan”, și „Valul oprit”, sugestiv pentru relația lui Patzaichin cu apa.

Artistul Dan Vezentan a construit o fântână, o lucrare cinetică, amplasată la nivelul Dunării și al pontonului. Lucrarea de artă va fi dotată cu o tehnologie inovatoare care le va permite vizitatorilor să deguste în siguranță apa provenită din Dunăre, prin filtrarea biologică a acesteia. Ideea fântânii a pornit de la o experiență avută de Patzaichin în 2018, atunci când, la Centrul de Ecoturism Rowmania din Deltă, a fost instalat un sistem asemănător de filtrare a apei. Patzaichin a declarat atunci: „Este foarte bine ca oamenii să poată bea apă din Dunăre, astfel vor înțelege mai bine de ce este atât de important să o păstreze curată”.

Ansamblul memorial care îi este dedicat multiplului campion olimpic, mondial și european la canoe Ivan Patzaichin a fost inaugurat pe faleza din Tulcea pe 8 septembrie 2023, la deschiderea oficială a Festivalului „Ivan Patzaichin”.


Ultima modificare la data Thursday, January 2, 2025