Aşezarea ucrainenilor în Dobrogea (în Delta Dunării şi în zonele limitrofe) este legată de unul dintre cele mai tragice momente din istoria Ucrainei: distrugerea şi lichidarea, în anul 1775, de către ţarina Rusiei, Ecaterina a II-a, a Sicei Zaporojene, leagănul secular al năzuinţelor de independenţă şi libertate a poporului ucrainean. Pentru a se salva de represalii, circa 8000 de cazaci zaporojeni se stabilesc, cu încuviinţarea Înaltei Porţi, în zona Deltei Dunării. Aici, la Dunavăţul de Sus, ei organizează în anul 1813, tabăra militară „Zadunaiska Sici", care funcționează 15 ani până când este desfiinţată de către turci. Spre acest tărâm al salvării, populat la început de cazaci, se îndreaptă până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, grupuri de ţărani din regiunile de sud ale Ucrainei, pentru a scăpa de iobăgie şi de recrutarea în armata ţaristă. Ei întemeiază localităţi, construiesc biserici şi se ocupă îndeosebi cu agricultura, pescuitul, vânătoarea şi creşterea animalelor. Pentru a-i deosebi de vecinii lor ruşi-lipoveni, localnicii îi numesc „haholi”.
Aşezarea ucrainenilor în Dobrogea (în Delta Dunării şi în zonele limitrofe) este legată de unul dintre cele mai tragice momente din istoria Ucrainei: distrugerea şi lichidarea, în anul 1775, de către ţarina Rusiei, Ecaterina a II-a, a Sicei Zaporojene, leagănul secular al năzuinţelor de independenţă şi libertate a poporului ucrainean. Pentru a se salva de represalii, circa 8000 de cazaci zaporojeni se stabilesc, cu încuviinţarea Înaltei Porţi, în zona Deltei Dunării. Aici, la Dunavăţul de Sus, ei organizează în anul 1813, tabăra militară „Zadunaiska Sici", care funcționează 15 ani până când este desfiinţată de către turci. Spre acest tărâm al salvării, populat la început de cazaci, se îndreaptă până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, grupuri de ţărani din regiunile de sud ale Ucrainei, pentru a scăpa de iobăgie şi de recrutarea în armata ţaristă. Ei întemeiază localităţi, construiesc biserici şi se ocupă îndeosebi cu agricultura, pescuitul, vânătoarea şi creşterea animalelor. Pentru a-i deosebi de vecinii lor ruşi-lipoveni, localnicii îi numesc „haholi”.
În componenţa raialei erau sate de pescari și agricultori, situate la nord de Dunavăţu de Sus. Locuitorii satelor Deltei se ocupau îndeosebi cu pescuitul, cu excepţia celor din Sfântu Gheorghe şi Caraorman, unde unii deţineau câteva deseatine de pământ arabil.
Alături de agricultură se dezvoltă şi creşterea animalelor întrucât cultivarea cerealelor în Deltă nu era o activitate tradiţională dar nu lipseau păşunile necesare creşterii rumegătoarele, îndeosebi a ovinelor. În Murighiol, Dunavăţu de Sus, Dunavăţu de Jos şi Tulcea erau proprietari ce posedau însemnate loturi de pământ, pentru a căror cultivare erau angajați bărbaţi din Caraorman. Activităţile din gospodărie nu reprezentau numai modalitatea de câştigare a existenţei ci şi o formă de educaţie, prin transmiterea experienţei către tineri.
Datinile asociate sărbătorilor calendaristice şi cultura tradiţională în întregul ei au cunoscut o influenţă sensibilă din partea unor diverşi factori, ce au contribuit la o modificare şi dezvoltare independentă. O urmare firească a fost dispariţia multor sărbători, fiind păstrate cu sfințenie marile sărbători religioase și sărbătorile de toamnă-iarnă, care marcau terminarea lucrărilor agricole. La fel de prețuite erau „praznicele” organizate în cinstea sfântului/sfintei al cărui nume era dat bisericii satului, hramul satului, majoritatea lor fiind toamna.
Suita sărbătorilor de iarnă era foarte importantă, mai ales pentru tineri. La sărbătoarea Sfântului Andrei (13 decembrie) tinerii se adunau în grup mare într-o casă, pentru glume, jocuri, „vrăjitorii”. Principala sărbătoare de peste an, Crăciunul, începea cu Sfânta Seară de Ajun, pe 6 ianuarie. Pentru această seară se pregăteau nu mai puțin de 12 feluri de mâncare tradiţionale de post. În toate casele se coceau colaci, se fierbea „cochia” (sau „kutea” - fiertură de grâu, îndulcită cu miere de albine, cu nuci sau mac). Din fructe uscate se fierbea „uzvarul” sau „ozvar” (compot). Trebuiau respectate anumite reguli pentru pregătirea Sfintei Seri. Una dintre ele este adusă din patria de origine: pe masa de sub icoană se punea fân, pe care erau aşezaţi colacii şi tot ce se pregătea. Înaintea Anului Nou (14 ianuarie) se cântau colindele de urare, spre slăvirea şi cinstirea gospodarilor. În ajunul Anului Nou, flăcăii „vodîlă Melanku” („conduceau Melanca”). Pentru aceasta se aduna o ceată, din care făceau parte câţiva flăcăi travestiţi cu haine femeieşti.
Cea mai importantă sărbătoare din perioada primăvară-vară era Paştele („Paska”). Pregătirile începeau de joi, când se tăiau porci, viţei şi se coceau cozonacii („paski”). De Paşti, tineretul se distra, conform obiceiurilor tradiţionale, dându-se în leagăn, în căluşei. Căluşeii erau instalaţi de oamenii din afara satului. Aceştia veneau în sat de Paşti, la hram sau la Sfânta Treime („Troiţa”).
Potrivit ultimului recensământ al populației, la data de 1 decembrie 2021 erau înregistrați în România 45.835 ucraineni, majoritatea lor în Regiunea Nord-Vest (27.449) și în Regiunea Nord-Est (9.734). În Regiunea Sud-Est ( Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea) erau înregistrați 1.135 etnici, dintre care 900 în județul Tulcea.
La nivelul județului, situația etnicilor pe localități este următoarea: municipiul Tulcea-278, orașul Babadag-5, orașul Isaccea-3, orașul Sulina-33, comuna Beștepe-4, comuna C.A.Rosetti-120, comuna Chilia Veche-21, comuna Ciucurova-4, comuna Crișan-64, comuna Frecăței-13, comuna Jurilovca-3, comuna Mahmudia-11, comuna Maliuc-3, comuna Murighiol-155, comuna Pardina-109, comuna Sarichioi-3, comuna Sfântu Gheorghe-57.
Date contact etnie:
- Uniunea Ucrainenilor din România-filiala Tulcea
- Președinte- Lucica Gherman
- E-mail- filiala.tulcea@uur.ro
- Telefon- 0240 522 999
- Adresă- str. Gavrilov Corneliu nr. 288, municipiul Tulcea, jud. Tulcea
Ultima modificare la data
Saturday, February 7, 2026
